Hunedoara (jud. Hunedoara)

Hunedoara (jud. Hunedoara). Este cu totul exclus ca să nu fi existat o cetate arpadiană timpurie care să fi dat numele comitatului. Ea a funcţionat, se pare (dar nu există nici o certitudine arheologică publicată), pe dealul Sânpetru, aflat în imediata vecinătate a castelului. După unele indicii, aceasta ar fi avut şi o fază de piatră. Noile interpretări istorice nu s-au concordat cu faza iniţială a cetăţii-castel, stabilită de către Möller I. (sec. XIII-), la început de sec. XX. Menţiunea la 1364, a unui castelan de „Hunyad”, cu numele de Ubul, a fost legată mai corect de cetatea Bologa (jud. Cluj). Doc. regale de la sfârşitul sec. al XIV-lea şi 1409 nu sunt relevante pentru funcţionarea cetăţii. Începuturi ei sunt socotite a fi conexe doar strămoşului familiei româneşti locale, Voicu, după 1409 (T. Mariş, Evoluţia complexului medieval de la Hunedoara. Cluj, 1972, ms.; Engel P., Archontológia. I, p. 330; Adrian A. Rusu, Ioan de Hunedoara şi românii din vremea sa. Cluj-Napoca, 1999, p. 39-41).

Hunedoara (dealul Sânpetru). Este vorba despre o formaţiune naturală înaltă, situată la vest de castelul clasic, odinioară parcursă aerian de funicularele combinatului, acum dominată de o antenă digitală.

Topografia corectă a fost redată abia în anul 2007, anterior folosindu-se o schiţă de plan, redactată înaintea anului 1970, şi pusă în circulaţie de către Tiberiu Mariş într-o lucrare de licenţă susţinută la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ulterior, planul a fost publicat cu-adevărat, pentru prima dată de către Radu Popa[1]. De la acesta a fost preluat de către Bóna István[2]. Mai departe, pornind de acolo, a avut o difuzare extrem de largă, mai ales în literatura istorică de limbă maghiară[3]. Precum se observă, există serioase diferenţe dintre planul schiţat cu jumătate de secol înainte şi cel mai nou, împărtăşit în urmă cu câţiva ani[4].

Dealul are un val de pământ impresionant care îi apără zonele mai accesibile, dinspre est. Este posibil ca întreruperea să corespundă cu fosta poartă. În rest, pantele abrupte, au oferit unitatea de apărare a monumentului.

Antecedentele preistorice şi dacice ale locului au fost marcate. Cercetarea arheologică a preistoricenilor şi arheologilor de epocă dacică ori nu a atins încă ori nu a publicat vestigiile care să dovedească folosinţa locului în Evul Mediu, respectiv în secolele XI-XII. Despre natura lor există informaţii vagi[5]. Este însă mai presus de orice îndoială că centrul comitatului de castru a primit denumirea de la localitatea omonimă. Un alt loc mai potrivit pentru acel obiectiv nici că există decât dealul Sânpetru. La fel ca în alte părţi, medievalii au putut prelua fortificaţiile relicte antice, pe care le-au recondiţionat şi adaptat în folosul lor.

Fortificaţia de pe dealul Sânpetru a fost contemporană cu cele de la Moldoveneşti-Turda, Cluj-Mănăştur, Moreşti, Dăbâca ori Biharea. A funcţionat probabil tot atât cât şi celelalte castre, pierzându-şi rostul în contextul general al decăderii comitatelor regale arpadiene, în intervalul de la sfârşitul secolului al XII-lea şi prima jumătate a secolului al XIII-lea.

[1] La începuturile Evului Mediu românesc. Ţara Haţegului. Bucureşti, 1988, p. 58, fig. 11.

[2] Az Árpádok korai várai. Debrecen, 1998, p. 133, fig. 27. Un text scurt despre cetatea timpurie, la p. 33.

[3] De acolo preluat şi de către www.varak.hu - http://jupiter.elte.hu/terkep+lista2.php? – Óhunyad-vár.

[4] V. Sârbu, S. A. Luca, C. Roman, S. Purece, D. Diaconescu, N. Cerişer, Vestigiile dacice de la Hunedoara. Grădina castelului: necropola şi/sau incinta sacră? Dealul Sânpetru: aşezarea. Alba Iulia, 2007, p. 266, fig. 52.

[5] R. Popa, La începuturile…, p. 58, nota 66: „Cercetări recente, încă inedite, întreprinse de T. Mariş, în grădina castelului de la Hunedoara, sub dealul Sânpetru, au surprins şi vestigii ale unei aşezări din secolul al XII-lea (XI-XII?), comunicate la sesiunile anuale de rapoarte arheologice din anii 1984-1985.”