Castelarea Transilvaniei în secolul al XV-lea - performanțele de cercetare actuale

 


  

     În draconicul interval alocat unei comunicări făcută într-un maraton de mult și ocazional fortificat, mi-am propus a vă reține atenția prin câteva pagini preliminare care privesc cetățile Transilvaniei secolului al XV-lea, socotind că o abordare pentru o perioadă mai veche am înfăptuit-o[1], cu sau fără asimilarea ei de specialitate. În fața evidențelor, nu am intenția nici să fiu ambiguu, nici lipsit de discernământ critic. Însăși enunțul titlului pare a fi o adevărată îndrăzneală, atât timp cât restricțiile cronologice pe monumente sunt, după cum citim cel mai des, larg aproximate (sec. XIV-XV, XV-XVI[2] ori chiar XV-XVII[3]). În cel mai bun caz, sunt repartizate pe sectoare cât mai generoase cu putință din marja celor o sută de ani. Iar afirmații care etichetează forma „1450”, sunt de-a dreptul iresponsabile.

     Aș dori să remarc că aceeași temeritate este accentuată de constatarea șocantă a faptului că nu există nimic serios produs la nivel de investigare istorică de tip tradițional, precum nici una de tip arhitectonic. Enunțurile sunt cele care substituie eșafodajul corect. Demonstrația acestei aspre concluzii se poate contempla din tabele aici vizibile.

 

Cetăți „săsești” declarate ca începute ori cu elemente construite în cursul secolului al XV-lea

 

Numele monumentului

Component de sec. XV

Documente ori argumentare

Observații

Bibliografie

Agnita

plan, toate turnurile aparțin perioadei

nu există

 

H. Fabini, p. 7

Alma Vii

toată incinta

nu există

 

H. Fabini, p. 13

Apold

Curtine

nu există

sec. XV-XVI

H. Fabini, p. 757

Ațel

Incintă

nu există

 

H. Fabini, p. 299

Axente Sever

Curtină

 

posibilă

H. Fabini, p. 194

Bărcut

turn ante 1485

nu există

 

H. Fabini, p. 48

Beia

curtină cu turnuri de colț

 

în jur de 1500

H. Fabini, p. 471

Brateiu

curtină

 

elemente specifice ante 1500

H. Fabini, p. 568

Bunești

 

nu există

în jurul lui 1500

H. Fabini, p. 78

Cața

incintă interioară

nu există

 

H. Fabini, p. 334

Chirpăr

poate o parte de curtină și Zwinger

nu există

 

H. Fabini, p. 357

Cisnădie

turn și ?

 

1494, explodează un turn cu praf de pușcă

H. Fabini, p. 289, cu trimitere bibl. mai veche

Crainimăt

turn de poartă, cu trei nivele

nu există

ante 1500

H. Fabini, p. 39

Cristian – Sibiu

 

nu există

 

H. Fabini, p. 789

Dacia

curtină

nu există

 

H. Fabini, p. 711

Dobârca

fortificare

nu există

în jurul lui 1500

H. Fabini, p. 151

Fișer

curtine

nu există

sec. XV-XVI

H. Fabini, p. 689

Ghimbav

starea generală

nu există

nevoie de arheologie

H. Fabini, p. 219

Homorod

incită rectangulară dublă

nu există

 

H. Fabini, p. 273

Hosman

incintă dublă

nu există

 

H. Fabini, p. 304

Ighișu Nou

 

nu există

 

H. Fabini, p. 169

Jelna

 

 

piatră cu inscripție 1482, așezată secundar în curtină

H. Fabini, p. 700

Măieruș

curtină

nu există

 

H. Fabini, p. 538

Mălâncrav

curtină și mai multe turnuri

nu există

 

H. Fabini, p. 441

Meșendorf

curtină în jurul lui 1495

nu există

 

H. Fabini, p. 481

Miercurea Sibiului

curtină cu guri de tragere pentru arme de foc

nu există

 

H. Fabini, p. 603

Motiș

curtină cu turnuri

nu există

 

H. Fabini, p. 501

Movile

incintă

nu există

probabilă

H. Fabini, p. 313

Nadeș

curtină

 

datată pe baza gurilor de tragere

H. Fabini, p. 508

Nocrich

curtină

nu există

 

H. Fabini, p. 431

Pelișor

curtină

nu există

 

H. Fabini, p. 436

Prejmer

 

nu există

a doua perioadă de fortificare, la finele secolului

H. Fabini, p. 734

Rotbav

curtină

nu există

probabilă pe baze mai vechi

H. Fabini, p. 624

Sânpetru

curtină

nu există

cu elemente specifice

H. Fabini, p. 555

Seliștat

curtină

nu există

 

H. Fabini, p. 698

Slimnic

refaceri de curtine

 

cu guri de tragere

H. Fabini, p. 714

Șeica Mare

curtină, turnuri și bastioane

nu există

 

H. Fabini, p. 455

Șeica Mică

curtină

nu există

 

H. Fabini, p. 383

Șoarș

curtină cu turnuri

nu există

 

H. Fabini, p. 658

Valchid

curtine

nu există

sec. XV-XVI

H. Fabini, p. 779

Vărd

curtine

nu există

 

H. Fabini, p. 803

Veseud

curtine

nu există

din jurul lui 1500

H. Fabini, p. 836

Viscri

 

nu există

reînnoire din sec. XVI, nu se știe pe ce anume

H. Fabini, p. 142-143

Vulcan

curtine

nu există

sec. XIV-XV

H. Fabini, p. 818

 

 

Cetăți bisericești din Trei Scaune, declarate ca începute ori cu elemente construite în cursul secolului al XV-lea

 

Numele monumentului

Component de sec. XV

Documente ori argumentare

Observații

Bibliografie

Aita Mare

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 146

Albiș

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 66

Arcuș

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 67

Belin

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 85

Bicfalău

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 77-78

Bodoc

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 80

Calnic

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 125

Cernatu de Jos

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 91

Estelnic

curtină

nu există

 

Tüdős, p. 100

Ghidfalău

curtină

nu există

cu o piatră încastrată de la 1501

Tüdős, p. 112

Ilieni

curtină

nu există

datare sec. XV-XVI

Tüdős, p. 116

Lemnia

curtină

nu există

sfârșit de sec. XV

Tüdős, p. 137

Lisnău

curtină și turn

nu există

 

Tüdős, p. 139

Ojdula

curtine

nu există

 

Tüdős, p. 152

Sâncraiu

curtine

nu există

 

Tüdős, p. 161

Sf. Gheorghe

trei curtine

nu există

 

Tüdős, p. 158

Turia de Jos

curtine și turn

nu există

 

Tüdős, p. 164

Turia de Sus

curtine și turn de poartă

nu există

 

Tüdős, p. 167

Zăbala

curtine probabile

nu există

 

Tüdős, p. 180

Zălan

curtine

nu există

 

Tüdős, p. 185

 

     În final, denumesc aceeași tentativă primară, ca fiind una de castelologie exclusivă. Totodată, aș dori să mă refer, în mod firesc la un precedent de sinteză, formulat cu un deceniu în urmă de către prietenul meu István Feld[4]. Cu pudoarea științifică de care dă mereu dovadă, a ocolit stările din Transilvania, lăsându-mi astfel mie și altor colegi mai tineri o generoasă cale de parcurs. Din comparație, rezultă însă cu mare limpezime că problematica provincială ne este pregnant particulară, accentuată fiind din lipsa seriei marilor cetăți regale și nobiliare, compensată fiind însă cu arhitectura urbană și a bisericilor care au ambiționat să devină și fortificații.

     Este frapant de evident că dispunem pentru acest veac de o cantitate impresionantă de informații rămase nereunite, nesintetizate și, la urmă, judecate critic. Să încep prin a afirma că dacă arheologia asupra epocii se restrânge, devin mai concludente sursele scrise, chiar și acelea din afara cancelariilor, dar fixate pe ziduri, în forma inscripțiilor. Dacă sursele scrise par a fi relativ nu doar semnalate, dar chiar grupate la temă (Csánki[5], Entz[6], Fabini[7], Koppány[8]), în schimb foarte rău am sta cu un corpus de inscripții din cetăți. Din toate împreună, pentru prima dată ni se transmit explicit informații despre șanțuri, turnuri, porți și ziduri. Suntem preveniți că arhitectura lemnului continua să fie prezentă: Jebel (jud. Timiș) – castellum fortissimum de ligno factum[9], Gornești (jud. Cluj), turn de lemn. Datele șantierului deschis de către sibieni la 1503, la „Turnu spart” nu fac decât să ne proiecteze o imagine venită din veacul abia apus. Sunt menționați acolo meșteri, calfe, plăți, dar și scule: ciocane (?) pentru piatră moale (kilhauwen), mistrii (merterhauern), maiuri (schlegel), ciocan de pietrar (hauen), roabe (raberin), pene de despicat (kylen), plase (wad), răzătoare (craczen), cărucioare (gesteylen)[10]. O simplă asimilare a acestui șantier ar fi fost îndeajuns pentru o cenzură de interpretare a faptelor de construcție din acel timp istoric.

     De acum, reprezentările iconografice devin un reper de neocolit, indiferent dacă nu le putem desemna direct ca „vederi” de obiective concrete. Este greu de trecut, de exemplu, peste turnul de poartă de pe blazonul parohului Georg Schleynig din Cluj (circa 1488). Iar repere iconografice se presară deja de-a lungul întregii perioade, înlesnind raportările corecte.

     Ceea ce se dotează cu fortificații este mai mult decât înțelesul clasic al cetății, dar și al orașului propriu-zis. Cel mai fluid și, totodată inconsistent, din punct de vedere material, termen ar fi cel de „castel”. Pentru veacul acesta, Gheorghe Anghel, care ne-a mai surprins și altă dată cu soluționări insolite, delimiteaz㠄castelul întărit”[11], pe care-l vede însă de fiecare dată instalat într-o cetate autentică, mai veche (Hunedoara, Bran, Șoimoș, Deva, Făgăraș, poate cert numai Ardud).

     În timp ce avem apropieri la adresa conceptelor de cetate regală, oraș cu ziduri ori castellum, abia dacă putem defini corect conceptele de fortificare asumate de către comunitățile libere, privilegiate, ale sașilor și secuilor. Aceasta, desigur, în afara unor drepturi generale de construcție, acceptate tacit, dar rămase neinvocate în acte scrise. Apare apoi ceea ce s-a definit arhitectonic ca fiind „biserica fortificată”, dar care în terminologia medieval-târzie a rămas descoperit. Cu alte cuvinte, „biserica fortificat㔠este un concept care nu se acoperă în izvoarele istorice scrise. Chiar și atunci când știrea istorică semnala un șantier pro structura ecclesiae, informația a fost translatată de către istoricii artei și ai arhitecturii, automat și în dreptul fortificației[12]. Iarăși o spun pentru cei care sunt obișnuiți a tăia în felii izolate abordarea complexității studiului cetăților: este o noțiune nouă, de arhitectură, fără corespondență în termenii epocii medievale târzii, dar nici măcar în aceea ai vremurilor premoderne. De acolo ne provin numiri de „castel”, „cetate”, „fortificație”, numai „biserică fortificat㔠ori „cetate țărănească”, nu. Mai avem apoi clare date istorice care ar trebui să ne facă prudenți în a scrie despre o categorie de monumente în care implicarea comunității libere nu este demonstrabilă (Boianul, din domeniul Cetății de Baltă, Mălâncravul) ori este parțială (Agnita, Ațel, Bălcaciu, Biertan, Cincu, Saschiz), iar performanța construcțiilor este chiar înlesnită de persistența unor elemente greviale, nobili fără rest în afara teritoriului Universității săsești. 

     Este mai mult decât evident că istoriografia germană ne-a rămas datoare cu geneza și, mai ales, cu fixarea atât de adâncă a unor termeni artificiali, care exaltă mai curând o „democrație rustică”, decât o realitate de adevărați orgolioși privilegiați. Drept urmare, datoria noastră de specialiști în castelologie ar fi aceea de a identifica cum a fost categoria definită la vremea funcționării ei în timpi istorici. Pentru că suntem acum în situația de a vehicula disproporționat și abuziv un termen numai din judecăți formale, contemporane, maximal axate pe arhitectură. Cel puțin până în prezent, nu pot sugera decât socotirea bisericii fortificate drept o cetate simplă. Aceasta în condițiile în care atributele de funcție ecleziastică rămân predominante, atunci când zidul cimitirului pare doar a fi exagerat ori când clopotnița devine indecent de mare, dar nu se discută niciodată funcția sa locativă, iar peste cor se clădesc galerii de tragere, care suplinesc și alte funcții nerelevate.

     Cum se jalonează istoria fortificațiilor secolului? Mai întâi să privim, fie și superficial, realitatea din primele decenii ale secolului al XV-lea. O serie de acte relevă starea de ruină a unor cetăți (Lotrioara, Rupea), vinderea din lipsă de interes a altora (Câlnic, 1430), cedarea altora (Râșnov, 1427). Alte cetăți par să-și fi încheiat definitiv existența (Agriș, Cheud, Ciacova, Florești, Gogan-Varolea, Iara, Ilidia, Rodna-Anieș, Turia). Nici orașele nu stau prea bine: Brașovul se apară la 1421, refugiindu-și consiliul pe fosta cetate regală de pe Tâmpa, în 1437-1438, Clujul este ușor cucerit de două ori de răsculații Bobâlnei și nobili, la 1438, Bistrița are, potrivit mărturiei reginei Elisabeta, o stare de plâns. Evident, nici un eveniment politic extern nu este direct responsabil de aceste stări, ceea ce ne conduce la necesitatea obligatorie a cunoașterii politicilor și motivațiilor interne.

     Ceea ce este clar până în acest moment este doar sesizarea unei turnuri de concepție politică, promovată de către regele-împărat Sigismund de Luxemburg. A fost o combinație de realism politic, în fața agresiunii otomane, dar rămasă neînțeleasă pentru noi la nivelul aplicării ei prin intermediul marilor responsabili regali ai teritoriului (voievod, comite de Timiș, comitele secuilor și cel de Sibiu). Regele a renunțat efectiv să administreze toate monumentele militare care îi stăteau la dispoziție, selectându-le pe unele, pe altele cedându-le autorităților districtuale locale.

     O serie relativ sigură de întreprinderi se leagă de decizii de pus în seama lui Ioan de Hunedoara. Fortificarea Bistriței se derulează între 1453-1456, probabil lui i se datorează adevărata geneză Făgărașului, a Lipovei fortificate, la fel s-a lucrat la Timișoara, cetatea Băii Mari pare a-și trage originile tot de atunci, iar la Hunedoara există o serioasă etapă, ante dotațiile de castel. Din păcate, ne putem raporta concret decât doar la realitățile de la Hunedoara. Abia în anii din urmă s-au făcut pași serioși în delimitarea suplimentară a fazelor stabilită odinioară de către Möller István[13].

    În schimb, o serie serioasă de alte știri socotesc că în a doua jumătate a secolului al XV-lea începe de fapt, un interes major de a face eforturi de construcție. Așa o demonstrează sursele scrise din tabelul de mai jos:

 

Numele fortificației

Data aproximativă de construcție

Elemente conservate din sec. XV

Agnita 

ante 1466

?

Ardud 

în jurul lui 1480

?

Bahnea 

ante 1495

-

Balc 

ante 1465

-

Beclean 

post 1482?

-

Biertan 

în jurul lui 1468

?

Buia 

ante 1468

?

Carei 

în jurul lui 1480

?

Căpruța

ante 1479

-

Ciala-Arad 

în jurul lui 1480

-

Cincu 

ante 1474

-

Cluj-Mănăștur

ante 1465

arheologice, precare

Coșteiu Mare 

ante 1471

-

Bistrița 

1465

?

Brașov 

1454

?

Brâncovenești 

ante 1477

?

Felnac 

post 1478

-

Frumușeni 

ante 1471

-

Glodeni 

ante 1462

-

Gornești 

ante 1477

-

Hațegul

post 1445

Arheologice

Ineu 

ante 1472

?

Lugoj

ante 1464

-

Macea 

ante 1471

-

Mediaș

1452 Ub V, 344, post 1480

?

Medieșu Aurit 

ante 1484

-

Micăsasa

între 1476-1485

-

Nădlac

post 1464

-

Noiștat

ante 144…

-

Oarda

ante 1479

-

Păuliș

ante 1490

-

Pecica

ante 1479

-

Saravale

între 1466-1478

-

Saschiz

ante 1470

?

Săcuieni

post 1460

Arheologice

Săsarm

ante 1485

-

Sătmar

1460-1481

-

Sighetul Marmației

ante 1495

-

Târgoviște-Timiș

post 1488

-

Teaca

post 1479

?

Vărsand

ante 1473

-

Vingard

ante 1487

-

Zarand

ante 1484

-

Zădăreni

între 1470-1480

-

 

     Ca și în situația veacului anterior, peste 50% dintre obiectivele din diplome nu se mai conservă și un alt procent de monumente „reambalate” arhitectonic ne împiedică să discernem ce ar fi fost specific ori doar de datat între 1401 și 1501.

      Listarea de mai sus atrage atenția asupra unor șantiere aglomerate în mai puțin de o jumătate de veac. Ele nu par a avea legătură cu performanțele militare ale turcilor, ci doar cu ambițiile sociale ale constructorilor. În această ambianță nu puteam să așezăm o falie cu ceea ce s-ar fi petrecut în interiorul Universității săsești în primul rând. Să o scriem, pentru relevanța exemplelor, în timpul în care Thomas Althemberger ridica unul dintre ultimele turnuri locuință din interiorul Sibiului, la Criș ori în Moldova lui Ștefan cel Mare, aceleași turnuri mai făceau și ele carieră.

     Dacă demarajul fortificării speciale a bisericilor a fost observat, pe baza asocierii componentelor de arhitectură și a evenimentelor istorice, doar din ultimul deceniu al secolului al XV-lea (cu punct de plecare evenimentul istoric al invaziei turcești din anul 1493), astăzi asistăm, fără justificare, la coborârea limitelor de stimulare, până către mijlocul secolului nostru. Aceasta, din păcate, fără nici un suport demonstrativ. Dispunem de „opinii”, nu de argumentări. La subiect voi reveni puțin mai departe.

     Contextul acestei conferințe mă îndrumă către o abordare mai aplicată către monumente. Pot constata ruptura dintre ceea ce s-a întâmplat peste munți, mai ales în Moldova gestionată o jumătate de veac de către domnitorul Ștefan cel Mare. Pot aprecia de asemenea că ne aflăm în crasă și deplină contradicție de raportare și asimilare cu ceea ce s-a scris tematic, de decenii, în castelologia europeană din toate orizonturile învecinate[14].

     Mărturia arhitectonică este și ea una lăsată la voia accidentalului, cu masive preluări de la munca generațiilor de castelologi precedenți (pe primul loc situându-se munca lui Walther Horwath) ori se întemeiază pe contemplări simplificate, nu cercetări adevărate, mai noi. Pentru un mic exercițiu, aș putea întreba pe specialiștii arhitecți dacă ar fi în măsură să dateze strâns drumurile de strajă, cu dubla retragere pe console, care se disting pe curtina de vest, din preajma bastionului croitorilor (Bethlen) din Cluj.

     S-au formulat și destule generalități care nu au beneficiat de vreo demonstrație. Iată câteva: perpetuarea unor turnuri masive la biserici fortificate, Zwingere mai extinse, curtine scunde în fața celor principale, coruri supraînălțate și turnuri de poartă[15], contraforturi[16]. Ca o constantă, străbate în literatura noastră asocierea curtinelor cu un specific particular, care mai curând pare a fi un fel de sentiment de recunoaștere, decât o chestiune pozitivă, bazată pe repere verificabile de toată lumea. Potrivit acestei judecăți, curtinele mai vechi sunt toate mai scunde; ca și când trecerea secolului al XIV-lea ar fi modificat folosirea dimensiunilor scărilor de asediu ori înălțimea mai mare ar fi fost mai utilă parării proiectilelor armelor de foc. Nu avem nimic special scris despre turnuri: planimetrie, coronamente, doar ceva vag exprimat la adresa poziționării lor în economia planimetrică (flancarea)[17]. Analizele locuințelor urbane din Sibiu au fost prea puțin contextualizate la arhitectura contemporană. Deși sigure, podurile secolului nu au fost niciodată analizate. În adevăr, nu posedăm nici un fel de istorie dovedită a formelor de crenelaj și a orificiilor ori galeriilor de tragere. Este destul să amintesc fals-denumita „gură de păcură”, a cărei denumire circulă chiar în lipsa substanței de combustie care a botezat-o[18]. Am avut deja prilejul să mă refer la istoria unor sisteme de acoperire[19]. Mai adaug constatarea, legată de tot de materialele de construcție esențiale, rămasă în esență neurmărită, a exploziei folosirii cărămizii în arhitectura de fortificații. Unele indicii dau de înțeles că orașul Sibiu și-ar fi clădit o parte din curtine, posterior anului 1432, din acest material[20]. Mai departe, totul este deplin nebulos.

     Apărutele sinteze tematice ocolesc cu „eleganț㔠problemele de cronologie. Deja Virgil Vătășianu subliniase, de pildă, că singura biserică fortificată datată din Țara Bârsei, ar fi doar cea de la Vulcan. Numai că și aceea era de la 1521[21]. Nimic nu se prezenta sigur și unele obiective „ar putea data” din veacul care ne interesează[22]. Așa par a fi tratate majoritatea bisericilor săsești fortificate, unde textul istoriografic tace în modul cel mai corect cu putință în dreptul situărilor cronologice, în lipsa datelor de referință ori a unor analize de detaliu, dar redările grafice (planimetrice) fixează cronologii de tipul celor deja menționate, adică de circa un veac ori suprapuse pe câte două secole. Natural, lectorii acestor desene transformă totul în istorie pe-nțelesul tuturor! Supoziția grafică devine astfel istorie. „Consolarea” ne vine numai din aceea că problemele de studiu nu sunt specifice doar pentru perioada pe care am ales-o, ci se extind și către altele.

     Cu toate acestea, există serioase elemente decorativ-artistice care aduc datarea arhitectonică (de pildă, ancadramente de la Aiud, Biertan, Cricău, Șard), în funcție de care ar trebui să intre pe rol analogiile. Să vedem tot aici datarea oferită de către frescele turnului „catolic” de la Biertan, a turnului Mariei, de la Mediaș, soluția capelei de la Hărman. O oarecare relevanță o au și cronologiile unor clopote.

      În logica oricăror studii serioase, punctele de plecare ar trebui să fie monumentele care au marcaje de datare sigure, de la care au fost bine decupate intervențiile tardive ori de restaurare. Să vedem de pildă, turnul zis „al tezaurului” de la Putna (jud. Suceava) (1481), cel de la Dumitra (jud. Bistrița-Năsăud) (1488). Până la punct, se pot utiliza și mărturiile relicte-desene și fotografii, ale fostelor turnuri ale Clujului, înzestrate cu inscripții de construcție.

     Constatăm că în discursul general, secolul nu mai posedă nicio individualitate arhitectonică aparentă. Au dispărut „tipurile”, iar detaliile sunt inconsistente ori lunecoase. Ordinea mult râvnită din categoria bisericilor fortificate a fost bine definită de către clasicul Vătășianu, prin aceea că nu avem decât grupări de monumente care simplifică descrierile și scrisul despre ele[23]. Mai departe, s-a crezut însă că am dispune deja de înregistrarea tuturor realizărilor și, mai ales, apariția lor integrală în limitele secolului[24]. Puțin mai sus am făcut deja o listare provizorie de probleme, pe care nu o mai repet.

      La un plus de atenție, din același obiective răsar imediat seriile de detalii care ar trebui construite pentru a fi aplicate monumentelor nedatate. Din cazurile citate se pot recolta elemente pentru porți cu herse, intrări pietonale cu pod mobil, tipuri de ferestre de tragere, ancadramente de porți și latrine. Dar, lucrurile stau departe de necesara sistematizare și evaluare valorică. De pildă, fereastra de tragere „la capătul de jos sau mai jos de mijloc cu o lărgire circulară”[25], a fost așezată de la mijlocul secolului al XV-lea. Doar că, bine se știe, cele mai bune datări ale ei le posedăm doar de la începutul secolului al XVI-lea. În altă situație, fortificarea corului de la Buzd, în intervalul 1490-1495, prin coridor exterior de tragere sprijinit pe arce prelungite de lesene ori contraforturi, a fost socotită prima de o asemenea factură[26].

     O ultimă problemă, din nou cu adresă directă la analizele de arhitectură. Doresc să atrag atenția că cercetarea de parament este astăzi practicată doar de o mânuță de tineri provinciali de etnie maghiară, formați mai ales din categoria istoricilor de artă. În condițiile în care locuirea s-a conturat în secolul al XV-lea maximal în palate, colegii noștri arhitecți au de explicat ocolirea atât de îndărătnică a funcțiilor de locuire a complexelor fortificate. Aceasta din moment ce absolut nici una dintre formele locative civile contemporane nu le stă ori este refuzată spre comparație. Istoria arhitecturii este împletită din fire diferite și totdeauna scurte. A face din turnuri doar structuri de priveghere militară, din curtine țarcuri de vite ori tabere de refugiați ocazionali și din case atașate curtinelor numai cămări de subzistență alimentară, este nu doar anacronic, dar și în contradicție cu mărturiile de altă natură decât zidurile goale și austere astăzi lăsate nouă moștenire, care constituie decorul istoric al unei epoci istorice anume.

     Substanța analizată aici este pe suportul unor performanțe de protecție legislativă aplicată după o selecție nerușinată și haotică, cu restaurări monopolizate de mari antreprenori excesiv de scumpi, cu șir de șantiere lăsate neterminate, netrași la răspundere de către societatea civilă ori instituții publice, lucrativi fără preț real acordat cercetării prealabile, concomitent întreținători ai conflictelor de interese între decizie, execuție și control, întreținând piedici pentru libertatea intrării în România a specialiștilor europeni, limitarea liberei concurențe în general și o total inadecvată politică de formare a specialiștilor. Oferta monumentelor către valorificarea economică este de-a dreptul întâmplătoare și fără nici o pregătire managerială complementară. În aceste condiții, nu se poate discuta despre vreo șansă reală de studiu ori despre revitalizări corecte și pentru secolul care mi-a stat în atenție.

     Vă mulțumesc pentru atenție (fig. 1).

Adrian Andrei Rusu

 

     Comunicare prezentată la a 15-a ediție a Conferinței Internaționale Științifice de Teoria și Practica Reabilitării Patrimoniului Construit, Tușnad – 2011, „Fortificațiile din nou în folosință”,

Alba Iulia, 18 mai 2011


 

 

[1] Adrian A. Rusu, Castelarea carpatică. Fortificații și cetăți din Transilvania și teritoriile învecinate (sec. XIII-XIV). Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2005, 653 p. + CD ilustrație.

[2] A se vedea la H. Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen. I. Hermanstadt-Heidelberg, Monumenta Verlag și Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde e. V., 1998, p. I, concepția de redare grafică a construcțiilor, p. XIV, apoi ilustrația demonstrativă pentru evoluție E 15, p. XXV.

[3] Tüdős S. Kinga, Háromszéki templomvárak. Edrdélyi vedőrendszerek a XV-XVIII. században. 2. javított, bővített kiadás. Marosvásárhelyi, 2002, passim.

[4] Feld I., A 15. századi castrum mint kutatási probléma, în Castrum Bene, 2, 1990, p. 13-39.

[5] Magyarország történeti földrajza a Hunyadiak korában. I-II, V. Budapest, 1890-1913.

[6] Erdélyi építészete a 14-16. században. Kolozsvár, 1996.

[7] Atlas…

[8] Magyarország kastélyai. Budapest, 1999.

[9] Engel P., Magyarország világi archontológja. 1301-1457. I, Budapest, 1996, p. 430.

[10] P. Munteanu-Beșliu, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, 10, nr. 1-4, 1999, p. 58.

[11] Gh. Anghel, Fortificații medievale de piatră din secolele XIII-XVI. Cluj-Napoca, 1986, p. 39.

[12] Cazul de la Viscri, vezi V. Vătășianu, Istoria artei feudale în țările române. I. Arta în epoca de dezvoltare a feudalismului, București, 1959, p. 596. Dar și Șoarș, Cloașterf pentru început de secol următor. Ibidem, p. 600, 602.

[13] R. Lupescu, Teză de doctorat. Budapesta.

[14] I. Holl, Feurewaffen und Stadtmauern. Angaben zur Entwicklung der Wehrarhitektur des 15. Jarhunderts, în Acta Archaeologica Acad. Scient. Hungaricae, 32, 1981, p. 225 și urm. Cele mai recente sintetizări românești, la D. Floareș, Fortificațiile Țării Moldovei din secolele XIV-XVII. Iași, 2005, p. 124-125.

[15] H. Fabini, Atlas…I, p. XXIII, XXV. Cu observația că nu știm dacă putem discuta categoria de biserici fortificate deja pentru veacul anterior.

[16] Gh. Anghel, Fortificații…, p. 36.

[17] Ibidem, p. 37-38.

[18] Adrian A. Rusu, „Gura de păcur㔠– o suspectă componentă de fortificație, în http://www.cetati.medievistica.ro/pagini/Castelani/texte/gura%20pacura/gura%20pacura.htm.

[19] Țigle și olane la monumentele istorice (cu privire specială asupra monumentelor religioase din Transilvania și vecinătățile ei), în vol. Arhitectura religioasă medievală din Transilvania. II. Satu Mare, 2002, p. 21-40.

[20] Gh. Anghel, Fortificații…, p. 35.

[21] V. Vătășianu, Istoria artei feudale…, p. 573.

[22] Ibidem, p. 573, exemplul de la Cincșor.

[23] V. Vătășianu, Istoria artei feudale…, p. 578, cu trimiteri la literatura săsească anterioară, ilustrată prin W. Horwath și E. Sigerus.

[24] Gh. Anghel, Fortificații…, p. 41.

[25] V. Vătășianu, Istoria artei feudale…, p. 524.

[26] Ibidem, p. 584.

 

 

 

 


 

Back