În patrimoniul Arhivelor Statului din Cluj-Napoca se păstrează un bogat fond de conscripţii urbariale. O parte din acestea cuprind materiale cu referinţă la Ţara Făgăraşului, unitate administrativă bine definită pe eşichierul economic şi politic al Transilvaniei medievale.

Acest domeniu feudal, care a făcut mai mult timp parte din Ţara Românească, apreciat de David Prodan ca „cel mai mare domeniu feudal din Tran­silvania”, acest fief cu statute proprii, stăpânit mai apoi de principii ardeleni, a beneficiat de o atenţie sporită în literatura de specialitate, pe măsura valorii sale. Din bogata bibliografie de referinţă a problemei se detaşează lucrările lui Ştefan Meteş, fie cele direct legate de conscripţiile urbariale[1], fie cele afla te în conexiune cu bogatul material oferit de aceste domenii[2]; Şt. Paşca[3], Bujor Surdu[4] şi David Prodan[5].

Materialele menţionate, definite sub numele „generic” de urbarii, cuprind o mare diversitate de probleme, cu un spectru deosebit de larg, ce scot în lumină nu numai raporturile feudale prin prisma economicului, socialului şi politicului, fi şi momente ale spiritualului sau mărturii evocatoare despre mentalităţile epocii. În plus pentru domeniul istoriei artelor plastice se deschide un câmp nou de cer­cetare şi de informare care particularizează date referitoare la arhitectura, sculptura, pictura sau artele minore din Evul Mediu transilvan.

Cine parcurge literatura de specialitate din domeniul istoriei artelor poate observa că în general predilecţia cercetătorilor s-a îndreptat spre publicarea unor materiale inedite din urbarii care au ca limită generală secolul al XVII-lea[6]. Excepţiile sunt puţine şi ele nu fac decât să confirme observaţia.

În accepţiunea noastră valorificarea unor documente cu referinţă la secolele XVIII şi XIX completează tabloul istoriat al unor monumente de artă, evoluţia şi metamorfozele în timp a acestor obiective. O cunoaştere totală, o radiografie completă a monumentului de artă pe baza surselor documentare, care întregesc analiza stilistică conferindu-i viabilitate, reprezintă un temeinic certificat de expertiză ce poate fi utilizat cu deplină încredere de viitori cercetători sau restauratori ai unui asemenea obiectiv. Iată de ce considerăm utilă publicarea în întregime a unui text în limba latină referitor la unul dintre cele mai importante monumente de arhitec­tură militară din Transilvania, cetatea Făgăraşului, material aflat într-un urbariu întocmit în anul 1726. Această prezentare a cetăţii, cu titlul Arx Fagaras, este cuprinsă între paginile 3-10 din conscripţia ce poartă titlul Urbarium/sive conscrip­tio fiscales/dominii Fogaras ..., întocmită de Ladislau Miksa şi Georgius Csulai în anul menţionat ceva mai sus (fig. 1). Volumul de 511 pp. are formatul de 33/21 cm.

Descrierea consemnează, în linii generale, starea precară de conservare a cetăţii în primul sfert al secolului al XVIII-lea. De altfel răstimpul cuprins între anul 1696, când domeniul şi cetatea trec din proprietatea principelui Mihai Apafi II în stăpânirea Casei de Habsburg, şi anul 1726, o perioadă cu repetate momente de sincope ale evoluţiei economice şi politice a Transilvaniei, a reprezentat şi un recul în ceea ce priveşte dezvoltarea arhitecturii locale. Excepţia este reprezentată de marile şantiere de arhitectură militară (Alba-Iulia, Arad, Cluj, Timişoara) şi de arhitectură ecleziastică a ordinului iezuit şi a ordinului franciscan (Alba-Iulia, Cluj, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara etc.) iniţiate şi patronate de Curtea vieneză, cu scopuri bine definite de stăpânire şi de consolidare în această ţară intrată în perimetrul „reconquistei” habsburgice de la finele secolului al XVII-lea[7].

În perioada menţionată eforturile financiare şi cele materiale s-au con­centrat în principal spre definitivarea acestor obiective arhitecturale, eficiente şi moderne pentru acea perioadă. Interesul pentru o serie dintre monumentele mai vechi, precum cetatea Făgăraşului, nu corespundea planurilor de reorganizare sau de refaceri edilitare imediate ale puterii centrale.

Dincolo de starea de degradare a ansamblului fortificaţiei – o seamă dintre încăperile nivelului al treilea al castelului erau de nelocuit având tavanele crăpate – dincolo de sărăcia inventarului mobil – câteva încăperi au primit o altă destinaţie decât cea de locuit, servind drept magazie –, descrierea ne oferă o serie de detalii care completează în chip util „banca” de date referitoare la aspectul acestui remar­cabil monument de arhitectură militară transilvăneană în primul sfert al secolului al XVIII-lea.

Textul prezentat în anexă va fi reprodus după o jumătate de secol, în 1776, cu câteva lipsuri insignifiante, într-o istorie manuscris a bisericii şi a mănăstirii franciscane din Făgăraş: Historia/Domus/seu Conventus Fagarasiensis/Fratrum Minor Strictoris Obser./ ... ad inserendum rerum memoriam inchoata. Ao Dni/1776 per Patrem Bonaventuram/Szász pro hunc Magistrum/Novitiorum.

Textul referitor la cetatea Făgăraşului este cuprins între paginile 8-14, la capitolul III ce debutează cu titlul: Arx Fagaras, seu descriptio Arcis/ in statu Anni 1726 existentis (fig. 2).

Nicolae Densuşianu publica în anul 1885[8] un extract din „Analele călugărilor franciscani de la Mănăstirea S-lui Ştefan” din Făgăraş, consemnând în acest scurt text doar titlurile celor trei capitole (I. De Districtu Fogarasiensis; II. De Oppido et Arce Fogarasiensis; Arx Fogaras seu descriptio arcis in statu anni 1726 existen­tis/sic!/) şi o parte din capitolul II al Analelor colaţionat cu textul unei cronici germane intitulată Fogarascher Chronik. Textul aflat odinioară în colecţia de docu­mente a lui Iosif Kemény şi publicat de acesta provenea din arhiva cetăţii Făgăraşului. Cronica aceasta a fost copiată în anul 1833 de căpitanul Roth, com­andantul de atunci al fortificaţiei şi apoi, prin mijlocirea fostului vicecăpitan al districtului Făgăraş, Iosif Kiss de Zabola, a ajuns în posesia lui Kemény. Cronica iniţială de care s-a servit căpitanul Roth trebuie să fi fost scrisă şi compilată prin anul 1690 după un manuscris mai vechi. Călugării franciscani s-au folosit la rândul lor de acea cronică pe care au completat-o cu diferite pasaje ce nu aparţineau textului primar. Nici Iosif Kemény şi nici Nicolae Densuşianu nu publică însă descrierea cetăţii Făgăraşului din anul 1726.

Referinţele la descrierea cetăţii din anul 1726 prezente în cea mai recentă lucrare de specialitate închinată acestui obiectiv sunt doar sub forma unor scurte menţiuni în limba română care nu pot oferi o imagine întregitoare asupra aspec­tului fortificaţiei la momentul dat[9]. Conscripţia urbarială din 1726 consemnează cu exactitate drept titlu al capitolului consacrat cetăţii forma de: Arx Fagaras! (v. mai sus).

Din colaţionarea celor două texte, cel din 1726 şi cel din 1776, rezultă că ele au un conţinut identic; câteva mici deosebiri de natură gramaticală sau câteva plusuri în precizări la manuscrisul originar (p. 4, 8 şi 10) nu schimbă cu nimic această impresie.

Călugărul minorit va fi avut la dispoziţie Urbariul din anul 1726, de unde a copiat, cu mici „aduceri la zi” capitolul despre cetate. Probabil că la întocmirea celor două materiale autorii au folosit o cronică mai veche neidentificată până în prezent.

Într-o viitoare monografie critică a cetăţii Făgăraşului asemenea materiale documentare trebuie să-şi găsească locul cuvenit.

Nicolae Sabău

 

(text preluat, cu acordul autorului, din Acta Musei Napocensis, 31/II, 1995, p. 265-273, din care a fost lăsată deoparte transliterarea latină)