Fortificațiile orașului Brașov în lumina documentelor săsești din perioada 1438-1479

 


            Nu a trecut decât puțin timp de când o lucrare de magister, susținută la Viena, se ocupa de istoria orașului Brașov dintr-o perioadă bine circumscrisă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea[1]. Ne-am propus să o prezentăm, alături de câteva observații legate de nivelul cunoștințelor legate de obiectiv.

Capitolul 6 al volumului masteral se ocupă numai despre felul în care apar fortificațiile oglindite în izvoare. Autorului nu i-a fost prea greu să utilizeze o literatură istorică mai veche, care privea problema la modul general[2] ori chiar doar pentru Brașov[3].

Grație unei politici anterioare, orașul beneficia deja de fortificații în secolul al XV-lea. Ceea ce rămăsese nefortificat era doar cartierele sale mărginașe (Voburg-urile). Dacă nu a rezistat atacului turcesc din anul 1421, se poate deduce că la 1432, dimpotrivă, centura și-a făcut datoria pentru prima dată. În 1434 se amintește un turn aflat în apropierea mănăstirii dominicanilor.

Autorul nostru vienez a preluat de la Gernot Nussbächer nu numai imaginea generală, cu turnuri întreținute de către bresle, dar și numele de „bastioane”. Termenul din urmă, folosit pentru secolul al XV-lea, este discutabil. Mai departe, întreaga rețea de șanțuri și valuri a apărut doar transferată. Curtinele sunt date ca fiind de 12 metri înalte. Aici s-a preluat estimarea lui Paul Niedermaier care dădea aproape 5000 de metri lungime de curtine, 11 bastioane și 30 de turnuri clădite până la finele secolului al XVI-lea. Suprafața protejată pare să fi ajuns la aproape 43 hectare. Totul era străbătut de trei porți. Ca noutate, rămasă neasimilată, în nici un fel, ar fi cercetările din sectorul „după Zidurile de Sus”, derulate în anul 2004. Pentru prima dată am aflat că a existat un șanț lat de 10,75 m, contraescarpat cu piatră ușor fasonată și mortar slab. Avusese o adâncime de 2,50 m și o bermă lată de 2 m. S-au analizat atunci patru turnuri (numite T 1 – T 4), care nu au fost raportate la datele istorice care, în general, sunt destul de mărinimoase în legătură cu numele și responsabilitatea celor care le aveau în grijă. Turnurile sunt remarcabil de uniforme prin dimensiuni (T 1 - 6,30 x 4,87 m; T 2 - 7,30 x 5,50 m; T 3 - 6,90 x 4,50 m;  T 4 - 6,12 x 5,10 m). Turnul T 2 a servit și drept poartă. Toate au beneficiat de o tehnică de construcție identică. Autorii cercetărilor le-au socotit ridicate cândva în intervalul de la sfârșitul secolului al XIV-lea – până la 1421[4].

Se discută apoi despre Turnurile Alb și Negru care, potrivit unei istoriografii convenționale, au apărut cam tot în această perioadă. Iar tot pe estimările nedovedite ale lui Paul Niedermaier, se apreciază că lungimea curtinelor s-a dublat pe parcursul secolului al XV-lea. Pentru autorul nostru cifra propusă este îndoielnică („verdeutlicht”), așa precum o simțim și noi.

Informații din anii 1439 și 1440 dau de înțeles un sprijin regal pentru lucru la fortificații. Putea să fie vorba despre scutiri parțiale ori totale de taxe, putea la fel să fie vorba despre reparații ori ziduri noi. Nimic nu este clar.

La 1454 se înțelege că locuitorii din Ghimbav, Petrești, Bod și Hărman trebuiau să contribuie la lucrările de fortificare ale Brașovului. Este important, pentru că ni se dă de înțeles că nu se trecuse încă la faza apărare cu ziduri ale bisericilor parohiale din localitățile respective.

Cele mai concludente mărturii provin relativ la cetatea de pe Tâmpla (Zinne). Ea a fost demolată, iar capela (Sf. Leonard) de acolo a primit un substitut ecleziastic în interiorul orașului. Despre cetatea din Șprenghi concluziile sunt doar speculative.

Capitolul documentar s-a închis aici.

Este limpede că ceva esențial încă lipsește. În primul rând analizele moderne de arhitectură și istoria artei, făcute pe fortificațiile însăși. Nimic nu mai pare a putea fi departajat din ceea ce aparține secolului al XV-lea și secolelor următoare. Lucrurile au evoluat într-o direcție anormală, cel puțin pentru abordările susținute de către administrația locală. Chiar în lipsa studiilor ori poate doar a studiilor publicate, care să fie judecate critic, fortificațiile Brașovului au intrat într-un regim stahanovist de restaurare. În urma lor nu avem nici date noi, nici garanții că ar fi fost corecte din punct de vedere istoric ori al conservărilor. Execuțiile au fost de-a dreptul năucitoare prin rezultate: restaurare pe fâșii, verticale sau orizontale, materiale noi care nu au rezistat decât precar, umiditatea condusă către elevații, în loc să fie drenată, coronamente acoperite de vegetație, cu drumuri de strajă la exterior, turnuri devenite bazine de gunoaie, vizibilitate turistică la un haos de gestionare în interiorul curților aflate în proprietățile particulare ale localnicilor.  

 

Mirela Strătulescu

 


 

[1] Markus Peter Beham, Die siebenbürgische Grenzstadt Kronstadt angesichts der osmanischen Gefahr 1438-1479 im Spiegel der Urkundenbücher zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. Viena, 2008. (http://othes.univie.ac.at/3170/1/2008-12-18_0502282.pdf).

[2] Paul Niedermaier, Die Rolle der Stadtbefestigungen in der Türkenabwehr, în Forschungen zur Volks- und Landeskunde, 21, Nr. 1, 1978.

[3] Gernot Nussbächer, Die mittelalterlichen Befestigungsanlagen Kronstadts, în vol. Harald Roth, Kronstadt. Eine siebenbürgische Stadtgeschichte. München, 1999.

[4] Stelian D. Coșuleț, I. Bauman, în Cronica cercetărilor arheologice 2005, p. 89-90.

 

Back