Șimleul Silvaniei

– cetatea lepădată de „binevoitori” ai restaurărilor și abandonată de gospodari

 


 

 

 

     Ani buni la Șimleul Silvaniei s-a lucrat bine și scump. Un alt obiectiv envisajat de un „foarte mare” restaurator, maestru al lucrărilor neterminate, cu calitate discutabilă și prețuri de crăpat obrazul rușinii.

      Acum, astăzi, ceea ce vedem este imaginea crasă a prețului plătit, a apartenenței gospodarilor la trupa naivilor și neputincioșilor.

     În câteva vorbe, cetatea este zăvorâtă cu porți de fermă în prag de faliment (fig. 1), prin garduri se văd folii de plastic zdrențăroase, care abia mai acoperă fundații de ziduri scoase cu glorie la iveală, pentru geruri și ploi, de către arheologi șefiți și înregimentați acelorași „buni” restauratori, din anul 2005. Comparația se poate distinge prin două imagini: una din arhiva site-ului, alta din anul 2011 (fig. 2, 3).

     La poarta principală cotești pe la Poliție, ca să vezi depozitul de schelărie abandonată din cetate, la un pas de a nu fi bună nici măcar pentru foc. Iar frumosul cadru renascentist stă în cârje de bulumaci (fig. 4), gata și el să mai ofteze o singură dată înainte de a se prăvăli în poala edililor.

     Ca totul să fie minunat, și să arate că sărăcia este scuzabilă, dar murdăria ba, trebuie să vezi cum arată mizeria vegetației în ofensivă (fig. 5). Dacă afară, pe trotuar, găsești două generații de coșuri de gunoi stradal, zidurile de curtină nu se mai văd de bălării, iar din interior, pe post de străjeri, țâșnesc lăstari de arbori proaspeți.

     Fără să se frece nimeni de colțul cetății, acolo cad pietre din soclul decorativ, iar un fier stingher pare desprins dintr-un film cu bombardamente din al doilea război mondial.

    Poți înțelege de ce bustul lui Ștefan Báthory, principe al Transilvaniei și rege al Poloniei, privește încruntat de lângă panta de acces către biserica parohială catolică, fosta biserică medievală.

 

     Primarul își primește pe „scumpii” săi aranjori ai cetății (care organizează lângă, în clădirea Primăriei, internaționale reuniuni dedicate cetăților, iar la 10 km distanță, recepții) și se plânge amarnic că cei 17.000 de șimleuani nu pot plăti facturile ce s-ar mai cuveni ca cetatea să arate CUMVA.

      Ne vine să-l tragem de urechi! Și pe o parte mare din Consiliul local, la fel.

      O să-i dăm câteva sfaturi practice, înainte de a muri de gât cu cetatea lor.

      Mai întâi ar trebui să renunțați, stimați edili, la sfaturile celor care v-au adus cetatea așa, îngroșându-și bine conturile bancare.

    Apoi ar trebui să vă folosiți prestatorii de munci sociale să vă curețe mereu locul de buruieni și alte gunoaie strigătoare la europeni aflați în vizită pur accidentală.

     Pasul următor ar fi să acoperiți de urgență, cu bani puțini și câteva camioane de nisip, apoi deasupra cu altele de pietriș, oroarea care se numește urmă de șantier arheologic.

     Mai apoi, aruncați la foc poarta cea șontâcă, care amintește de un grajd CAP, și dați drumul publicului în interior, gratuit.

     Apoi, tot cu ceva bani de buzunar, puneți ceva panouri cu ce s-a descoperit în pământ și cu istoria monumentului.

     În faza următoare, chemați niște meșteri și, invocând o intervenție de urgență la monumentul istoric, consolidați ancadramentul porții monumentale.

     Între timp, deveniți mai înțelepți, mai strângeți ceva bani din proiecte făcute de oameni pricepuți, și faceți restaurări restrânse, cu alți parteneri gata să vă ajute, cu bani MULT MAI PUȚINI; obligatoriu prin licitație publică onestă.

    De vă merg la minte și inimă mesajul nostru, vă mai putem da și alte consultații.  

 

Ștefan Batorescu de Silvania

 

Back