GLOSAR CASTELOLOGIC

B

Balcon forTificat. Amenajare ieşită în afara planului vertical al unei construcţii, înzestrată cu atribute ce o fac capabilă de folosinţe militare (ferestre de tragere, creneluri etc.).

Balistă. Instrument de asediu, inventat, se pare, în perioada elenistică, destinat aruncării, cu ajutorul unor dispozitive mecanice, a unor suliţe. În Evul Mediu, termenul poate ascunde şi aruncătoare de pietre.

Balustradă. Parapet însoţitor al unei scări, loggii ori drumuri de strajă.

Balustru. Element funcţional şi decorativ, aşezat în şiruri, care este destinat să sprijine o balustradă.

Baraj. Amenajare nepretenţioasă, în forma unui val sau şanţ, dispusă între două forme de relief naturale mai înalte sau într-o vale, cu scopul izolării unei terase ori alte forme de teren altfel apărate natural. Prima variantă deserveşte, în egală măsură, şi formarea de iazuri. Cea de-a doua a servit unor amenajări de apărare simple şi primitive ori asociată cu alte linii de apărare.

Barbacană. Construcţie fortificată, din ansamblul unei fortificaţii, neacoperită, cu plan mai mult circular, protejând intrarea într-o fortificaţie de oarecare amploare. Deşi cu apariţie europeană mai timpurie, răspândirea ei în Transilvania se face în special de la începutul secolului al XVI-lea.

BARIERĂ. Modalitate simplă de interzicere a circulaţiei pe un drum, de obicei la o vamă, pod, intrări în localităţi ori moşii diferite.

basorelief. Tip de sculptură (relief) cu forme puţin profilate faţă de suprafaţa de fundal.

Bastion. Tip de turn apărut în arhitectura militară după anul 1450, propriu pentru apărarea împotriva artileriei. De obicei, este dispus pe curtine, fiind mai masiv, şi fără folosinţa nivelelor sale inferioare, care erau oarbe.

Berbec. Instrument de asediu, moştenit din antichitate, care foloseşte extrema întărită ori ascuţită a unei bârne aflate în basculare orizontală, pentru a izbi o poartă sau un zid, cu scopul realizării unei breşe. Aspect general sau de detaliu procurat îndeosebi din iconografie (miniaturi, manuale de tehnică militară etc.).

Bermă. Spaţiu plat, cruţat între un şanţ şi un val, destinat unui drum de rond ori pentru a împiedica scurgerea directă a pământului din val ori palisadă, în şanţ.

Biserică. Prezenţă frecventă în ansambluri fortificate, fie ca element central, motor al întregii construcţii din jur, fie ca o componentă auxiliară (capelă). B. fortificată este depăşită, la capitolul performanţelor de apărare de către B. reduit.

Blocaj. Tehnica de construcţie cea mai frecventă în arhitectura de fortificaţii. Constă din reunirea, cu destulă neglijenţă, a componentelor majore de construcţie (piatră sau cărămidă), cu un liant, între limitele unor paramente mai îngrijite ori cofraje de lemn.

boltĂ. Soluţie arhitectonică de acoperire, cu multiple forme şi denumiri: b. celulară, b. cilindrică, b. de sprijin, b. din blocaj, b. pe ogive, b. în evantai, b. în plasă, b. stelată etc.

BolŢar. Piatră profilată, de forma unui fragment de inel ales anume ori lucrat doar spre interior, care, aşezat în asociere, pe un cofrag de lemn, produce arcul de boltă al unei intrări sau al unui întreg spaţiu boltit.

Bosaj. Operaţiune de estetizare a unor blocuri de piatră, prin buceardare, pe a căror suprafaţă vizibilă în parament se conservă, într-un chenar cioplit mai îngrijit, o porţiune neregulată. Sinonim rustica.

Bovindou.

Bucătărie. Spaţiu destinat preparării hranei, păstrării vaselor şi ustensilelor culinare, a unor alimente cu volum mic, servirii mesei pentru o parte dintre locuitorii fortificaţiei. A fost prezentă mai ales în cetăţi şi castele importante. Cele mai importante dotaţii i-au fost sobele, cu foc deschis sau plite, dotate cu hornuri impresionante.

burduf (machicoulis)

Burg. Termen german, dar preluat din latină, desemnând cetatea, folosit, prin extensie, la numirea unei localităţi mai mici (ex. târg), care are, totuşi, unele fortificaţii sau delimitări care o protejează măcar de animale sălbatice.