GLOSAR CASTELOLOGIC

 

P


PALANCĂ. Lucrare lineară de fortificații de lemn, compusă din trunchiuri verticale consolidate. Termen cu aplicație specifică fortificațiilor pasagere ridicate din secolul al XVI-lea. Utilizată fie pentru baraje, fie pentru fortificații cu planimetrie închisă.

PALAT. Principala clădire a unei cetăți. De cele mai multe ori ocupă cea mai bună orientare către lumină, are planimetrie dreptunghiulară, cu cel puțin două nivele, încăperi dispuse în anfiladă, din care cel puțin una de dimensiuni mari, balcoane, latrine, sobe sau șeminee.

PALISADĂ. Fortificație liniară, realizată prin asocierea pământului cu structuri simple ori multiple de lemn (trunchiuri în șiruri, consolidate sau nu orizontal, ori împletituri), destinată să constituie o curtină independentă ori anexă, amplasată pe valuri de pământ ori lângă șanțuri.

PANTĂ DE RICOȘEU. Parament înclinat, fracturat în unghi ușor frânt, la cota înălțimii dimensiunii umane, prezent pe curtine sau turnuri, destinat obținerii efectului de bilă de biliard pentru pietrele aruncate de pe coronament în scopul lovirii asediatorilor.

PARAMENT. Fața vizibilă a oricărui zid, de obicei netencuit.

PARAPET. Amenajare de pe coronamentul zidului de incintă, menită să împiedice căderea accidentală a celor care circulau pe drumul de strajă. La Cața, parapetul galeriei de la două turnuri este format din zidărie tencuită.

PARAPET CRENELAT.

PATERNĂ. Poartă mică, ascunsă, cu acces pietonal.

Paviment. Amenajare pentru podelele interioarelor, de la pat de lut bătut, la scânduri, dalaje de plăci de piatră ori cărămizi ordinare sau speciale.

PĂMÂNT. Material de construcție aglomerat în straturi bine bătute și combinate, armate cu bârne sau sprijinite de paramente de lemn sau piatră, scos, în principal prin operațiunea de excavare a șanțului asociat.

PENETRAȚII. Goluri practicate în zidărie, fie deliberat, fie rezultate ale procesului de ruinare.

PIATRĂ. Material de construcție pentru fortificații. P. de râu este folosită, dar mai ales în miezul zidăriilor ori în ziduri construite în cofraje. Presupune o cantitatea mare de mortar, de o calitate bună. Orice p. de carieră este mai greu de obținut, dar mai ușor de instalat în operă. Din cauza costurilor, tot ea se poate destina doar unor sectoare (fundații, ancadramente, colțuri) or decorații (sculpturi și pisanii, brâuri decorative).

PICTURĂ. Operațiune decorativă, realizată cel mai des prin mijloace mai ieftine decât fresca, prin care s-au dotat, parțial, suprafețele unor fortificații. Urmele conservate indică marcarea unor spații uniform colorate, acoperirea cromatică, adesea contrastantă, a unor ancadramente sau statui de piatră, apariția pe câmpuri a unor scene religioase, sfinți protectori, benzi decorative, colțare sau paramente aparente, inscripționări de construcție, proprietate ori aniversative. La 1539, zugravi erau plătiți pentru lucrări la Ciceu. La 1545, turnul porții de la Bistrița era pictat cu blazonul orașului, de către pictorul Ieronim. Decorații pictate sub cornișe de acoperiș se pot vedea la Biertan, Șaroș.

PIETRAR. Meșter specializat în prelucrarea unor blocuri de carieră, la formele solicitate de zidării banale ori închegări de componente (portaluri, frontoane, bolți, ancadramente de toate tipurile, scări, nișe și loggii). El cumulează ceea ce astăzi fac separat arhitectul, sculptorul și constructorul. Datorită complexității trasărilor, descompunerilor pe blocuri, execuțiilor, meșterii s-au bucurat de o stimă specială, apărată de ei înșiși prin grija față de secretele meseriei.

PILASTRU. Stâlp din piatră sau din zidărie, încastrat în zid pentru a-l întări sau a-l decora.

PILOȚI DE BLOCARE. Țepușe montate în baterie, utilizate în sectoare de circulație fluvială sau poduri. Se regăsesc în iconografie, nu și în teren, datorită perisabilității și a performanțelor slabe ale arheologiei acvatice.

PIVNIȚĂ. Spațiu construit, aflat aproape obligatoriu poziționat sub nivelul de călcare. Când spațiul ei este generos, atunci accesul este asigurat de o rampă (plan înclinat, gârlici) pentru mișcarea butoaielor. În afara intrării, contactul cu exteriorul este limitat adesea la un număr restrâns de răsuflători. Acoperirea cu bolți este solicitată de presiunile pe care etajele superioare pe exercită. Ca loc de depozitare, este mobilată cu rampe pentru butoaie, modalități de conservare a cerealelor, legumelor, uneori și a unor materiale necesare întreținerii cetăților. Suplinește ocazional și funcția de închisoare.

PLAN. Conturul general pe care orice fortificație îl descrie la nivelul solului sau la cote raportate la el (subsol, etaje). În funcție de forma aceluiași contur, planul se clasifică în grupe și subgrupe distincte. 

PLANIMETRIE. Dispoziție orizontală a elementelor arhitecturale ale unei fortificații. Se definește în funcție de formele geometriei plane (cerc, elipsă, triunghi, patrulatere, poligoane, forme neregulate). Este și un foarte apreciat criteriu de apreciere al arhitecturii de fortificații pe baza dispoziției din teren a componentelor.

PLANȘEU. Structură de demarcare a nivelelor, realizată din bârne ancorate în grosimea elevațiilor, podite, uneori acoperite și cu podele de lut sau cărămidă.

PLATFORMĂ DE ARTILERIE. Loc amenajat pe terasele bastioanelor, cu baze solide, pentru instalarea bateriilor de tragere.

POARTĂ. Deschidere de acces, de o formă mai generoasă, care, de obicei, nu este destinată doar pietonilor, ci și altor forme de circulare (animale de povară și mijloace de transport tractate). Se compune din cadrul propriu-zis, respectiv golul care străpunge elementele de apărare, și mijloacele sale de blocare (batanți, hersă).

POD RIDICĂTOR. Soluție de întrerupere a circulației pe o cale de barare a accesului, înlesnită fie de un tambur, fie de un sistem de basculare cu contragreutăți.

POLIORCHETICĂ. Denumire dată tehnicii de asediu, conceperii, producerii și aplicării sale. Termenul antic nu s-a folosit în Evul Mediu. Se ocupă de analiza mașinilor de asediu, escaladare ori distrugere a fortificațiilor medievale (catapulte, baliste, turnuri de asediu, berbeci etc.).

portal. Cadru monumental de poartă.

Portar. Ofițer ori demnitar responsabil cu supravegherea acceselor într-o cetate. Nume specific acordat unor castelani din secolul al XV-lea. Dezvoltarea termenului s-a produs îndeosebi în Moldova, unde p. de Suceava a devenit înalt funcționar de stat.

PRISACĂ. Termen similar cu acela al locului de îngrijire a albinelor, dar desemnând sisteme de protecție de o lungime oarecare. Ele au substituit, într-o formă primitivă, o parte din funcțiile vechiului limes roman. Cele mai frecvente p. erau ridicate din materiale vegetale tăiate (spini, trunchiuri de arbori). Întâlnite adesea în primele secole ale mileniului II, mai ales împotriva atacurilor de cavalerie, ele nu au dispărut nici mai târziu, fiind întâlnite încă la protejarea satelor, târgurilor sau orașelor nefortificate cu ziduri, împotriva pătrunderilor neavenite (animale sălbatice ori oameni).

Home