GLOSAR CASTELOLOGIC

 

S


SCARĂ. Modalitate de acces de la nivele diferite. Cele mai frecvente s. au fost cele din lemn. Cele de piatră au fost adesea întâlnite în grosimea zidăriei turnurilor, cu volumetrii economice. S. mobile au servit la intrarea în etajul I al turnurilor locuință. Agreate au fost mereu s. în planuri înclinate, nu cele în spirală.

SCHELĂ. Amenajare provizorie utilă doar pentru ridicarea unei fortificații sau renovarea ei.

SEMNE LAPIDARE. Marcaje de diferite forme, de la caractere literare, la altele criptografice, ideografice sau simple, prezente pe blocuri de piatră. 

SIEBENBÜRGEN. Termen de numire a provinciei Transilvania, derivat dintr-un număr ideal de cetăți (șapte). Accidental folosit și în alte limbi („Sedmogradska Zemlia”, la Gheorghe Brancovici, Cronica românească).

SOBĂ DE CAHLE. Principala modalitate de încălzire a spațiilor locuite din cetățile Transilvaniei. Compusă din module care se numesc cahle (plăci, oale, de coronament și soclu, decorative), distribuite pe verticală într-o cameră de ardere, una de încălzire și alta de evacuare a fumului. Posibil ca cele mai vechi să fi fost instalate din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Răspândirea lor s-a generalizat în veacul următor. Formele și, mai ales, decorațiile lor, sunt cele mai rezistente elemente ale mobilierului interior, prin mesajul lor modelat permițând incursiuni în metalul vremurilor, al proprietarilor etc.
SPAȚIU DE PROTECȚIE. Vecinătatea apropiată a unei fortificații, care permitea străjilor o foarte bună vizibilitate. Erau despădurite și mereu curățate de lăstărișuri (prezența severilor din cetăți este grăitoare). Adesea erau înzestrate cu puncte de observație și strajă. În timpul nopții, se foloseau adesea animale avertizoare (câini sau gâște).

SPECULA. La origine turn izolat de pază, roman. Termenul a fost transferat desemnării unor categorii umane (s-tores), întâlnite în perioada arpadiană și la începutul perioadei angevin, care se ocupau cu paza hotarelor. Nu se cunosc suficiente date care să îngăduie ori să respingă folosirea turnurilor de veghe medievale.

STICLĂRIE. Material folosit la confecționarea ferestrelor, în forma unor ochiuri și triunghiuri cu laturi concave sau forme unghiulare, prinse între ele în cercevele de plumb, cositor ori lemn, montate apoi în ancadramente de lemn și piatră. Folosirea lor, destul de rară în cetăți, s-a răspândit din secolul al XVI-lea, mai ales la castele ori la clădirile cu accentuat rost locativ din marile cetăți (ex. palate). Calitatea inferioară (adesea maronie, apoi verzuie) a pastei de confecție le dădea un randament scăzut în penetrarea luminii, carență suplinită însă prin performanța superioară a izolării împotriva frigului.

STRĂJI. Puncte și oameni de arme destinate prevenirii unei situații militare. Ele funcționau nu numai pe drumurile de strajă, porți sau turnurile fortificații, ci și pe înălțimi depărtate, cu vizibilitate directă de la fortificația-bază.

StructurĂ de rezistenȚĂ. Părți dintr-o construcție în baza cărora ea își menține toată elevația. Ele suportă descărcări vectoriale ale forței gravitaționale, în așa fel încât opresc prăbușirea clădirilor.

StucATURĂ. Decorație realizată dintr-un material compus, la origine, din marmură albă și var stins; ulterior, din praf de cretă, clei și o anumită cantitate de apă. Compoziția poate fi ușor tunată în matrițe de diferite forme. Procedeul este de origine persană, dar a fost preluat și în arhitectura romană, în Renaștere, baroc, rococo și arta otomană.

Home